Starea actuală a mediului în România

Protecţia mediului constituie o prioritate a dezvoltării economico-sociale are ca scop obţinerea unui mediu curat şi sănătos care să nu afecteze posibilităţile de dezvoltare a generaţiilor viitoare, este necesară asigurarea protecţiei mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale, în concordanţă cu cerinţele unei dezvoltări economice şi sociale durabile, precum şi creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei privind realizarea acestor obiective.
Pentru o eficienţă a protecţiei mediului este necesar un complex de activităţi şi acţiuni judicios corelate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi sănătate a populaţiei şi implică dezvoltarea unei mentalităţi adecvate a comunităţii, evaluarea cu realism a problemelor de mediu, stabilirea priorităţilor şi elaborarea strategiilor corespunzătoare de rezolvare a acestora şi, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinii şi comportamentului faţă de mediul înconjurător şi responsabilizarea civică, pentru transmiterea către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile –economică, ecologică şi socială.
În România, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a poluărilor locale, produse în principal în sectoarele exploatărilor petroliere şi de minerit, în industriile de prelucrare a minereurilor şi petrolului, termoenergetică, industria chimică, de prelucrare a lemnului şi celulozei, metalurgie, siderurgie, industria electrotehnică şi a construcţiilor de maşini, industria cimentului, transporturi, gospodăria comunală şi agricultură.

Calitatea aerului

Supravegherea sistematică a calităţii aerului, prin laboratoarele Reţelei Naţionale de Supraveghere a Calităţii Aerului, relevă faptul ca nivelul de poluare a atmosferei se menţine ridicat în mai multe zone de pe teritoriul ţării, depăşindu-se concentraţia maximă admisibilă pentru multe dintre noxele evacuate în mediu. Cele mai semnificative depăşiri sunt înregistrate la pulberile în suspensie şi pulberile sedimentabile, dar şi la multe noxe periculoase cum sunt: dioxidul de sulf, oxizii de azot, metalele grele, fenolii, acidul clorhidric şi altele.
Cele mai mari valori ale pulberilor în suspensie s-au înregistrat la Arad, Rm. Vâlcea, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Ploieşti şi Zalău. Au fost situaţii, ca cele înregistrate la Baia Mare, cînd frecvenţa de depăşire a limitei maxime admisibile a fost de aproape 40%. Pulberile sedimentabile au depăşit concentraţia maxim admisibilă în multe localităţi din ţară cum sunt: Galaţi, Brăila, Zlatna, Hunedoara, Braşov, Ploieşti, Rovinari, Fieni, Comarnic, Bârseşti. Unele dintre cele mai înalte valori au fost observate la Hunedoara unde s-a determinat o concentraţie de circa 670 g/mp./lună. Concentraţii crescute ale pulberilor de plumb şi cadmiu au fost înregistrate la Baia Mare şi Copşa Mică, unde frecvenţele de depăşire a limitelor maxime admisibile au peste 85% la Baia Mare respectiv peste 69% la Copşa Mică.

Calitatea apelor

Calitatea apelor din România este urmărită conform structurii şi principiilor metodologice ale Sistemului Naţional de Supraveghere a Calităţii Apelor, care cuprinde 5 subsisteme, dintre care primele 4 se referă la sursele naturale de apă (apele curgătoare de suprafaţă, lacuri naturale şi de acumulare, ape subterane şi ape marine litorale), iar ultimul, la sursele de poluare a apelor şi la apele uzate.
Din lungimea totală a principalelor râuri investigate în ultimii ani, 12.862 km (circa 57,5%) s-au încadrat în categoria I-a de calitate; 6.104 km (circa 30%) în categoria a II-a; 1.252 km (circa 6%) în categoria a III-a şi 1.879 km (circa 8,6%) în categoria apelor degradate.
Situaţiile cele mai defavorabile s-au înregistrat în bazinele hidrografice: Ialomiţa – cu circa 45% ape degradate, Prut – cu circa 21% ape degradate. Starea calităţii apelor fluviului Dunărea a evidenţiat că, din cei 1.371 kilometri investigaţi, 830 km ( circa 60,5% ) s-au încadrat în categoria I de calitate şi 541 km ( circa 39,5% ) în categoria II.
În ceea ce priveşte calitatea apei de pe litoral, din lungimea investigată de circa 245 km litoral, 86 km (circa 35%) s-a încadrat în categoria I-a de calitate şi 159 km (circa 65%) în categoria a II-a de calitate.
În funcţie de factorii care produc poluarea apei subterane, din analizarea datelor existente la nivelul fiecărui bazin hidrografic, se constată următoarele categorii de poluare mai importante:
poluarea cu produse petroliere şi compuşi fenolici ai acviferului freatic din conul aluvionar Prahova-Teleajen, pe o suprafaţă de cca 70 kmp, datorită rafinăriilor;
poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare şi combaterea dăunătorilor în agricultură (compuşi cu azot, compuşi cu fosfor, pesticide etc.);
poluarea cu produse rezultate din procesele industriale, în care sunt cuprinşi o gamă variată de poluanţi, a zonelor din jurul marilor platforme industriale;
poluarea cu produse menajere şi produse rezultate din activitatea zootehnică (substanţe organice, compuşi azotici, bacterii etc.) a apelor subterane din zona unor mari oraşe (Piteşti, Oradea, Bucureşti, Cluj, Suceava etc.) şi din zona marilor complexe zootehnice.

Valorificarea resurselor de apă

Apa reprezintă un factor determinant al dezvoltării economice, având utilizări din ce în ce mai diverse: materie primă, agent termic, mediu de reacţie agent de spălare. Deşi 70% din suprafaţa globului este acoperită de ape, numai 3% din imensa cantitate de apă reprezintă apa dulce, din păcate 2% fiind blocată în calotele polare. Se poate trage concluzia că omenirea se află în criză de apă dulce. Consumul de apă pe cap de locuitor este un indicator al nivelului de dezvoltare a unei ţări. Astfel România consumă 1750 m3/locuitor – an, faţă de media europeană de 4800 m3/locuitor – an. Există ţări pe glob unde consumul de apă pe locuitor - an atinge abia 40 m3 ! În virtutea celor arătate se impune o gospodărirea raţională a resurselor.
Alimentarea cu apă. Consumatorii de apă sunt foarte variaţi: centre populate, unităţi de producţie, sisteme hidrotehnice şi de irigaţii, piscicultură, amenajări de agrement etc.
Fluxul apei într-un sistem de consum prezintă următoarele faze: captare, tratare, transport, utilizare, evacuarea apelor uzate. Alimentarea cu apă se poate realiza în trei feluri: în circuit deschis (evacuarea apei uzate la canalizare), în circuit închis (apa folosită
este reintrodusă în circuit după recondiţionare) şi în circuit mixt (cel mai rentabil).
Calitatea apei. În funcţie de utilizări apa (potabilă sau industrială) trebuie să îndeplinească anumite condiţii de calitate. STAS 4706, clasifică apele de suprafaţă după cum urmează:
apă pentru consumul populaţiei;
apă pentru amenajări piscicole şi procese tehnologice;
apă pentru irigaţii şi alimentări industriale.

Cea mai importantă caracteristică a apei o constituie “duritatea”, care reprezintă cantitatea totală se săruri de Ca şi Mg dizolvate în apă. Duritatea poate fi:
temporară, dată de carbonaţii de Ca şi Mg;
permanentă, dată de sărurile de Ca şi Mg ale acizilor tari (CaCl2, MgSO4 etc.)

Duritatea totală (suma celor două durităţi) se exprimă în grade de duritate, 10d este echivalentul unui conţinut de 10 mg CaO / l apă. În funcţie de duritate, apele se clasifică în patru categorii: puţin dure (5…100d), medii (10…200d), dure (20…300d) şi
Obţinerea apei potabile. Apa potabilă trebuie să corespundă condiţiilor de calitate de la categoria I – a, STAS 4706 : să fie lipsită de agenţi patogeni, să nu aibă gust, să fie inodoră şi incoloră. Tehnologia de obţinere a apei potabile cuprinde următoarele faze: decantarea (prin liniştire), filtrarea (în filtre de nisip şi pietriş), degazarea (cu aer sau abur supraîncălzit), coagularea (prin tratarea cu Al2(SO4)3), filtrare (pentru îndepărtarea suspensiilor coloidale), sterilizarea (cu radiaţii UV, raze X, ultrasunete sau tratare.
Obţinerea apelor industriale. Datorită durităţii, apa nu poate şi folosită în multe ramuri industriale aşa cum se obţine prin captare. În industria energetică, chimică, farmaceutică este necesară reducerea sau chiar anularea durităţii apei, care se face prin două procedee: dedurizare şi deionizare (demineralizare).
Dedurizarea, se realizează frecvent prin procedeul var – sodă – tratarea succesivă a apei cu Ca(OH)2 şi Na2CO3, substanţe care duc la precipitarea sărurilor dizolvate de Ca şi Mg; se obţine scăderea durităţii.
Deionizarea, se aplică în situaţiile când se cere un grad înalt de puritate a apei, folosind cationiţi (RSO3H) unde R este un radical macromolecular) şi anioniţi (ROH sau RNH2)
Desalinizarea apei marine. Ţările cu resurse sărace de apă dulce (deşertice) îşi completează deficitul de apă prin desalinizarea apei de mare (operaţie foarte costisitoare) care se face în două feluri:
pentru ape cu salinitate mare (35 mg/l) – prin schimbarea stării de agregare (distilare rapidă în trepte);
pentru ape cu salinitate redusă (> 15 mg / l) – prin osmoză inversă (trecerea prin membrane celulozice sau poliamidice).
Epurarea apelor uzate. Folosirea apei în scopuri casnice sau industriale duce la “uzarea” acesteia – încărcarea cu substanţe nocive. Deversarea unei astfel de ape în fluvii ar avea consecinţe catastrofale asupra sănătăţii planetei, capacitatea naturală Bazele tehnologiei – note de curs de autoepurare fiind redusă. Dintre metodele uzuale de evitare a poluării apelor se disting două: tratarea apelor reziduale industriale şi epurarea apelor menajere. Ambele tehnologii folosesc cu succes procedee biologice de descompunere a substanţelor nocive, cu ajutorul bacteriilor aerobe şi anaerobe. Procedeele biochimice sunt rentabile din punct de vedere economic, deoarece în urma lor rezultă biogaz (cu întrebuinţări energetice), nămol (folosite ca îngrăşământ agricol) şi bineînţeles apă, care poate fi recirculată industrial sau deversată în fluvii.

Starea solurilor

Deşi, în ultimii ani, o serie de unităţi industriale au fost închise, iar altele şi-au redus activitatea, poluarea solului se menţine ridicată în multe zone fierbinţi (Borzeşti-Oneşti, Bacău, Ploieşti, Braşov, Isalniţa, Piteşti, Govora, Suceava, Tg. Mureş, Turnu Măgurele, Tulcea).
O problemă care trebuie avută în vedere este cea a celor 973 de depozite industriale şi orăşeneşti, care ocupă 11.086 ha teren şi care poluează solul, apele subterane şi în unele cazuri şi apele de suprafaţă.
Folosirea îngrăşămintelor chimice, a pesticidelor şi ierbicidelor poluează solul şi produsele agricole. Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploatările petroliere şi transport este prezentă pe circa 50.000 ha. Alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de până la 41,5 t/ha/an.

Starea pădurilor

În scopul evaluării şi supravegherii stării de sănătate a pădurilor, s-a organizat un sistem de monitorizare a pădurilor din România, bine pus la punct şi conectat la sistemul european. În ultimii ani, datorită ploilor abundente starea de sănătate a pădurilor s-a îmbunătăţit manifestandu-se prin reducerea defolierii.
În anul 1999, din numărul total de arbori evaluaţi, 87,3% au fost sanătoşi şi 12,7% vătămaţi. Răşinoasele au înregistrat o stare de sănătate mai bună decât foioasele, procentul arborilor sănătoşi fiind de 90,9% faţă de 86,0%. Dintre răşinoase, cele mai afectate specii sunt: bradul (cu 11,6% din arbori vătămaţi), urmat de pini (11,3%). Dintre foioase, cele mai vătămate specii sunt: stejarul brumariu şi stejarul pufos (33,5%), garniţa (25,0%), stejarul pedunculat (23,8%), salcâmul (21,1%). Fagul este specia cea mai puţin afectată dintre foioase (9,9%), iar dintre raşinoase molidul (8,2%).
Comparativ cu anul 1998, în anul 1999 starea de sănătate a pădurilor, atât la nivel naţional, cât şi regional, nu s-a modificat semnificativ, menţinându-se tendinţa de ameliorare, care se face simţită începând cu anul 1995. Romania se încadrează, în continuare, în rândul ţărilor europene cu păduri de la slab la mediu afectate.
Pe plan internaţional, în funcţie de rezultatele privind starea de sănătate a pădurilor în anul 1999, România a fost considerată ca ţară cu păduri moderat afectate, depăşind cu puţin pragul de încadrare în grupa ţărilor cu păduri slab vătămate.
Împădurirea terenurilor degradate, crearea de perdele forestiere în zonele supuse secetei îngrijirea pădurilor, realizarea de amenajamente silvice sunt măsuri de importanţă strategică în ţara noastră, pentru creşterea rolului pădurilor în redresarea mediului.
În anul 1999 s-au executat lucrări de regenerare a pădurilor în fondul forestier, pe terenuri degradate preluate în fond forestier şi pe terenuri din afara acestuia, pe o suprafaţă de 21,18 mii hectare, la fel ca şi în anul precedent.

Gestiunea deşeurilor

Capacităţile insuficiente pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere au determinat apariţia de zone urbane sau preurbane în care se stochează deşeuri, punând în pericol sănătatea populaţiei şi calitatea mediului şi afectând în mod negativ peisajul.
Deşeurile solide menajere din zonele urbane variază între 0,5 – 0,9 kg/locuitor zi, rezultând o cantitate medie de 8.700 t/zi, care în prezent sunt incinerate în proporţie de 5%, restul fiind depozitate la rampe de gunoi care nu sunt prevăzute cu sisteme de protecţie a mediului.
Până în prezent, au fost inventariate 951 depozite industriale (83 depozite de deşeuri periculoase) şi 303 depozite urbane care împreună ocupă o suprafaţă totală de 13 222 ha.
Cu excepţia depozitului de la Ovidiu pentru Constanţa, Giuleşti - Sârbi şi Vidra din Bucureşti, Boldeşti pentru Ploieşti, depozit Sighişoara, depozit Piatra Neamţ, depozit Brăila, depozitele de deşeuri menajere nu sunt amenajate într-un sistem de depozitare controlată, constituind zone periculoase, insalubre, cu pericol de impurificare a apelor subterane şi de suprafaţă.
Deşeurile rurale diferă de deşeurile urbane prin compoziţie şi cantitate. Deşeurile generate în localităţile rurale nu au făcut până acum obiectul statisticii deşeurilor în România, deoarece sunt greu de urmărit în condiţiile inexistentei în comune şi sate a serviciilor publice de salubritate. Cantităţile de deşeuri rurale pot fi doar evaluate şi aproximate. Din literatura română de specialitate şi din unele studii efectuate rezultă că în ţara noastră indicele de producere a deşeurilor rurale este de aproximativ 0,3 kg/loc.zi. Astfel, se poate estima că anual se produc în medie 1 milion tone deşeuri menajere de la o populaţie rurală de 10 milioane locuitori.
Depozitele de deşeuri urbane, reprezentând 25% din totalul depozitelor de deşeuri din ţară ocupă circa 1236 hectare, ceea ce reprezintă aproximativ 9% din totalul suprafeţelor afectate de depozitarea deşeurilor.
Gestiunea deşeurilor industriale este redată prin acţiuni de valorificare (reciclare), stocare, depozitare finală, incinerare.
În prezent, în România sunt înregistrate 951 depozite pentru deşeuri de producţie care ocupă peste 11.000 ha. Cele mai numeroase depozite (354) sunt simple (fara amenajari sau platforme betonate); de asemenea, există un număr important de halde de steril minier (251) şi iazuri de decantare/bataluri (209) care beneficiază de anumite amenajări. Cea mai mare parte a depozitelor (aprox. 76%) ocupă suprafeţe relativ mici de teren (până în 5 ha).
În general, ca urmare a lipsei de amenajari şi a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică.

Situaţia poluării sonore

Habitatul modern se caracterizează prin deteriorarea continuă a mediului sonor urban. Fiind unul dintre cei mai greu de influenţat agenţi de stress din mediu, zgomotul se profilează ca o prioritate pentru politicile integrate de mediu şi sănătate.
Rezultatele acţiunii de monitorizare a poluării sonore urbane, desfăşurate de către Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în colaborare cu compartimentele de specialitate din teritoriu, au evidentiat o dinamică continuu ascendentă a nivelurilor expunerii de la valori medii de 50 de dB la începutul anilor 80 la aproximativ 70 de dB în 1999.
Obligaţiile ce revin României în vederea conformării cu cerinţele Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului cuprinde alinierea la prevederile acquis-ului comunitar de mediu prevede transpunerea, implementarea şi controlul aplicării adecvate a actelor normative comunitare, deja transpuse, pentru toate sectoarele acestuia:
Calitatea aerului
Managementul deşeurilor
Calitatea apei
Protecţia naturii
Controlul poluării industriale şi managementul riscului
Substante chimice şi Organisme modificate genetic
Zgomot
Protecţie Civilă
Siguranţa Nucleară

În elaborarea documentului de poziţie, care a precedat Poziţia Comună a Uniunii Europene privind capitolul 22 – Mediul, au fost analizate actele normative comunitare aferente domeniului protecţiei mediului, stadiul preluării acestora şi evaluarea posibilităţilor de transpunere integrală a obligaţiilor ce revin României. Sub coordonarea Ministerului Integrării Europene au avut loc consultări cu toate instituţiile administraţiei romăneşti cărora le revin atribuţii în acest domeniu, reprezentanţii partidelor politice şi cu partenerii sociali.
Punerea în practică a liniilor directoare ale politicii comunitare în domeniul protecţiei mediului implică angajamentul Guvernului României de a adopta şi stabili măsuri concrete pentru crearea unui sistem institutional şi relaţional corespunzător, prin reactualizarea Strategiei de Protecţie a Mediului şi implementarea acesteia prin Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului.
Legislaţia naţională în domeniul protecţiei mediului transpune parţial prevederile legislaţiei comunitare. În ultima perioadă s-a înregistrat însă o accelerare a ritmului procesului de armonizare legislativă, tinându-se cont atât de abordarea integrată a politicii de mediu în politicile sectoriale, cât şi de necesitatea consolidării capacităţii instituţionale, la nivel naţional şi local. Se are în vedere totodată asigurarea unei structuri descentralizate şi flexibile, necesară pentru implementarea şi controlul aplicării noii legislaţii. Aplicarea cu succes a legislatiei în acest domeniu depinde în mare măsură şi de gradul de pregătire profesională, precum şi de alocarea resurselor financiare necesare dotărilor tehnice.

Adoptarea acquis-ului din sectorul legislaţiei orizontale oferă României posibilitatea aplicării unei legislaţii moderne, având la baza proceduri specifice în domeniul evaluării impactului asupra mediului, cu participarea şi consultarea publicului nu numai în cazul proiectelor, dar şi în cazul deciziilor strategice luate la nivelul planurilor şi programelor de dezvoltare.
Accesul publicului la informaţia de mediu şi participarea acestuia la consultările cu organisme decizionale asigură lărgirea şi intarirea cadrului democratic de elaborare şi aplicare a politicilor şi strategiilor de mediu.

În domeniul calităţii aerului, urmează să fie planificate pentru adoptare acte normative privind protecţia atmosferei şi anume controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service, pentru care s-a solicitat perioada de tranziţie respectiv până în anul 2010.
Implementarea integrală a actelor comunitare privind calitatea aerului preluate în legislaţia românească implică crearea Sistemului Naţional de Monitorizare Integrată a Calităţii Aerului.

În domeniul gestionării deşeurilor s-a creat cadrul instituţional, administrativ şi de autorizare privind regimul deşeurilor, în baza căreia s-a înfiinţat în Ministerul Apelor si Protecţiei Mediului, Direcţia de gestiune a deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase, care are corespondent teritorial în cadrul fiecărui Inspectorat Judeţean de Protecţia Mediului în acest sens, se impune dimensionarea în mod corect a capacităţii Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului şi a Inspectoratelor Teritoriale pentru Protecţia Mediului prin asigurarea cu specialişti în număr suficient, dotarea cu echipamente şi aparatură şi alte elemente de logistică, în conformitate cu prevederile acquis-ului comunitar.
Cea mai importantă problemă în acest domeniu este reprezentată de valoarea mare de investitii, care trebuie asigurată pentru recuperarea şi reciclarea, incinerarea şi depozitarea deşeurilor. Din acest motiv au fost solicitate perioade de tranziţie necesare pentru implementarea directivelor privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, incinerarea deşeurilor şi depozitarea deşeurilor.
O primă estimare a costului total, bazată pe datele actuale şi pe anumite scenarii de evaluare a condus la suma de 6,3 miliarde Euro. Acest cost nu include şi necesarul pentru rezolvarea poluării istorice datorată deşeurilor, închiderea depozitelor existente, ecologizarea zonelor afectate de vechile depozite, monitorizarea zonelor, tratarea unor deşeuri periculoase existente în depozite.

Pentru sectorul calităţii apelor au fost solicitate cele mai lungi perioade de tranzitie de 15 ani, în special pentru epurarea apelor uzate şi pentru asigurarea calităţii apei destinate consumului uman.
Această situaţie este determinată de investiţiile foarte mari care sunt necesare pentru realizarea sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare, staţiilor de tratare a apei şi reţelelor de distribuţie a apei potabile, precum şi pentru modernizarea proceselor tehnologice industriale şi epurarea apelor uzate industriale, care conţin substanţe periculoase pentru apă, precum şi realizarea rampelor ecologice pentru reziduurile provenite din activităţile zootehnice. Costul total a fost estimat printr-o evaluare preliminară la circa 18 miliarde euro. În acest sens, se impune ca în următorii 20 de ani, în completarea sprijinului financiar acordat prin programe ale Uniunii Europene şi a aportului capitalului privat, să se aloce sume foarte mari din bugetele locale şi bugetul de stat.

În ceea ce priveşte sectorul protecţia naturii, transpunerea integrală a legislaţiei europene s-a realizat în anul 2001, urmând ca până în anul 2005 să se definitiveze cadrul instituţional pentru implementarea prevederilor legale.

În domeniul controlului poluării industriale şi managementul riscului se urmăreşte îmbunătăţirea sistemului de prevenire, eficientizarea controlului poluării prin abordarea integrată a sistemului de autorizare a activităţilor socio-economice cu impact semnificativ asupra mediului.
Angajamentele asumate de România în domeniul controlului poluării industriale şi al managementului riscului urmăresc dezvoltarea cadrului legislativ referitor la consolidarea şi perfecţionarea mecanismelor instituţionale, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul operatorilor industriali. În acest sens, perfecţionarea atribuţiilor autorităţii competente de mediu vizează creşterea capacităţii acesteia în stabilirea unor politici şi strategii de implementare eficientă.
O dimensiune importantă a politicii în acest domeniu o reprezintă combaterea tuturor fenomenelor de poluare accidentală şi a celor de natură contravenţională prin introducerea unor măsuri asiguratorii de implementare şi anume înfiinţarea Gărzii de Mediu.
Costurile estimate pentru acest sector se ridică la suma totală de aproximativ 8 miliarde euro constituită din alocaţii de surse proprii de la bugetul de stat şi alte surse.

În domeniul substanţelor chimice şi organismelor modificate genetic, o parte a prevederilor referitoare la clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase a fost transpusă şi se află în curs de implementare. A fost creat cadrul legal pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Substanţelor Chimice şi pentru preluarea directivelor referitoare la notificarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, care va include inventarul substanţelor existente, restricţiile introducerii pe piaţa a anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase, evaluarea şi controlul riscului chimicalelor periculoase pentru sănătatea umană şi mediu.
Legislaţia naţională privind substanţele care depreciază stratul de ozon este în avans faţă de prevederile Protocolului de la Montreal pentru ţările în curs de dezvoltare, încadrate la articolul 5 al acestuia, astfel încât, până în anul 2007 România se va alinia la schema de eliminare treptată a substanţelor care depreciază stratul de ozon, prevăzută de Protocol pentru ţările dezvoltate şi aplicată de UE.
Problemele cu care se confruntă România în implementarea legislaţiei specifice substanţelor şi preparatelor chimice periculoase se referă la costurile necesare procesului de implementare, procesului de întărire a capacităţii instituţionale, la nivel central şi local, precum şi specializării şi acreditării personalului tehnic.

Cerinţele comunitare referitoare la zgomotul emis de aparatura electrocasnică au fost armonizate prin HG nr. 672/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer.
Pentru completarea cadrului legislativ din acest domeniu, România va transpune- până în anul 2004, şi implementa până în anul 2007 prevederile Directivei cadru nr.2000/14/EEC privind zgomotul emis de echipamentele utilizate în aer liber. Eficienţa aplicării legislaţiei în acest domeniu depinde de dezvoltarea cadrului legal prevăzut de Legea nr. 608/31.10.2001 privind evaluarea conformităţii produselor în România.

În domeniul protecţiei civile, în privinţa controlului şi reducerii poluării cauzate de hidrocarburile deversate în mare, implementarea Deciziilor Parlamentului European depinde în totalitate de iniţierea, în anul 2002, a unui Proiect comun pentru ţările riverane Mării Negre sau, pentru ţările ce urmează a fi integrate în Uniunea Europeană, de elaborarea Planurilor Naţionale referitoare la deversarea substanţelor periculoase în mare, cu finalizare în anul 2004, dezvoltate cu asistenţa tehnică şi financiară a Comunităţii Europene, precum şi de asigurarea fondurilor financiare, bugetare sau extrabugetare, necesare dezvoltării infrastructurii şi dotărilor operaţionale.

Referitor la sectorul securitate nucleară şi radioprotecţie, România va fi pregătită să aplice prevederile comunitare la momentul aderării.
Normele Fundamentale de Securitate Radiologică emise de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare transpun cerinţele comunitare privind standardele de bază de securitate pentru protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei împotriva radiaţiilor ionizante. Aceste standarde vor fi completate de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei prin emiterea normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional şi a normelor subsecvente, privind dispozitivele medicale, care reglementează şi cerinţele împotriva iradierii pe care trebuie să le îndeplinească dispozitivele medicale.
Problemele legate de implementarea standardelor de bază de securitate privind protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei împotriva radiaţiilor ionizante sunt legate de respectarea limitei de doza pentru minerii din industria uraniului. Strategia propusă de organismul de reglementare pentru reducerea dozei efective pentru mineri a fost agreată de către specialiştii Comisiei Europene.
Legislaţia românească în vigoare cu privire la protecţia populaţiei şi a mediului în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică acoperă cerinţele comunitare.

Transpunerea şi implementarea acquis-ului comunitar din domeniul protecţiei mediului sunt dificile din cauza caracterului intersectorial şi a implicaţiilor problematicii aferente acestui domeniu asupra întregii industrii româneşti, alinierea la standardele de calitate europene presupunând costuri însemnate şi modificări structurale la nivelul întregii economii.

Finanţările necesare implementării acţiunilor de protecţie a mediului provin din surse proprii ale agenţilor economici, surse externe rambursabile şi nerambursabile, alte surse şi în completare surse de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie.



Programul "ROMÂNIA CURATĂ”

“România curată” este un program conceput de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, acest program îşi propune catalizarea tuturor forţelor din diversele medii sociale şi politice: guvern, sindicate, administraţiile publice locale, pentru iniţierea şi implementarea unor proiecte concrete menite a oferi populaţiei un mediu mai curat.
Programul derivă dintr-o necesitate obiectivă, având în vedere faptul că s-a constatat că una dintre cele mai acute probleme ale societăţii contemporane este reprezentată de comportamente care poluează peste limita de regenerare a sistemelor naturale, concomitent cu aplicarea gestionării defectuoase a deşeurilor provenite din procesele tehnologice şi acutizarea aspectelor de poluare.
Printr-un proces permanent de conştientizare, informare şi sensibilizare asupra necesităţii promovării energiilor curate, a tehnologiilor şi modelelor de producţie de ultimă generaţie, sectorul public şi privat trebuie să aibă iniţiative care să producă efecte concrete şi cuantificabile.
Astfel, energia provenită din sursele curate, precum soarele, vântul, sursele geotermale sau hidrogenul, este strâns legată de accesul la informaţiile în domeniul tehnologiilor alternative care pot gestiona durabil producerea de energie şi utilizarea acesteia la vârf.
Dezvoltarea economică durabilă a României reprezintă un criteriu unanim recunoscut astăzi şi, în ultimă instanţă, trebuie să însemne creşterea capitalului naţional şi eficientizarea utilizării acestuia, fără influenţe negative asupra mediului.

Obiectivele programului

Obiectivele Programului “România curată” sunt:
asigurarea protecţiei şi conservării mediului natural şi a mediului construit în concordanţă cu cerinţele dezvoltării durabile;
asigurarea unui management integrat al deşeurilor;
creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei în spiritul protecţiei mediului.

Grupurile ţintă ale programului sunt:
autorităţile centrale şi locale;
producătorii de energie şi servicii;
asociaţii profesionale cu tangenţe la problematica de mediu;
asociaţii patronale;
organizaţiile sindicale;
organizaţiile neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului;
cercetătorii şi constructorii;
studenţii, elevii şi cadrele didactice;
mass-media.

Programul “România Curată” are în vedere o strânsă colaborare cu autorităţile locale cât şi cu societatea civilă. De asemenea, Ministerul Apelor şi Protectiei Mediului este convins că va beneficia şi de aportul altor autorităţi centrale în demersul său de protejare şi creştere a calităţii mediului.

Sunt avuţi în vedere în special următorii parteneri de colaborare:
Ministerele;
Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului;
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
Asociaţii profesionale cu tangenţe la problematica de mediu ;
Asociaţii patronale ;
Institutele de învăţământ superior ;
Autorităţile locale şi agenţii economici ;
Organizaţii non-guvernamentale de mediu ;
Organizaţii de copii şi tineret ;
Institutele de cercetare.

Direcţii de acţiune :
crearea unor programe educaţionale pentru toate categoriile de vârstă (grădiniţă, şcoli, licee, facultăţi);
implicarea tinerilor în acţiuni concrete de refacere a mediului natural;
stabilirea unor parteneriate cu ONG-urile de mediu, la nivel naţional şi regional;
implicarea unor organisme financiare internaţionale (Banca Mondială, USAID, PNUD) în realizarea unor campanii de mass-media de prevenire a poluării şi promovarea unui stil de viaţă sănătos;
întărirea parteneriatului între sectorul public şi cel privat;
implicarea activă a adminstraţiei locale şi a societăţii civile în procesul de îmbunătăţire a calităţii mediului;
promovarea unor programe educaţionale de mediu prin mass media pentru cetăţeni (reducerea risipei consumului de apă potabilă, colectarea selectivă a deşeurilor, protejarea spaţiilor verzi, etc.);
întărirea legăturii Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului cu presa;
conştientizarea personalului de specialitate privind responsabilităţile ce-i revin în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
infiintarea telefonului cetateanului;
informatii diversificate pe pagina web a Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.

Programe educaţionale

Dezvoltarea, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a unui program de educare prin tabere şcolare. Agenţia Naţională a Taberelor Şcolare a înaintat deja o solicitare în acest sens Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, căreia i s-a răspuns pozitiv.
Editarea unor broşuri pentru copii şi tineri, cu tematica de protecţie a mediului.
Organizarea unor acţiuni de curăţenie în zonele şcolare, în parcuri şi grădinile publice.
Organizarea în cadrul activităţilor extraşcolare a unor concursuri cu premii pe teme ecologice şi de protecţie a mediului, de tipul “Cel mai bun continuă”, concursuri de desene pe teme de mediu (colaborarea cu ONG-uri şi sponsori), tabere şcolare cu activităţi distractive cu tematică de mediu.
Lansarea unui Program Naţional de Educaţie pentru Mediu, prin colaborarea dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, cu sprijinul REC România şi al Asociaţiei “Mesagerii Sănătăţii”, care va include şi programul multi-media de educaţie pentru mediu “Pachetul Verde”, realizat de REC cu sprijinul Fundaţiei Toyota. În urma discuţiilor purtate pe 4 aprilie 2002 între reprezentanţii celor două ministere şi ai celor două ONG-uri, s-a convenit ca acest Program Naţional, care urmează să includă atât activităţi şcolare, cât şi extraşcolare, să fie implementat începând cu anul şcolar 2002-2003.
Protocolul privind parteneriatul în organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţamant preuniversitar şi a formării continue a adulţilor în domeniul "ape şi protecţia mediului," propus de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, si care urmează să fie aprobat prin ordin comun al celor doi ministri - MAPM şi MEC.
Publicarea, în cadrul revistelor şcolare editate de colectivele de elevi, a articolelor cu conţinut ecologic şi de protecţie a mediului, în care să fie prezentate aspecte ale stării mediului din judeţul respectiv, să fie mediatizate activităţi de protecţie a mediului realizate de elevi, ca şi aspecte negative de nerespectare a obligaţiilor de protejare a mediului.
Montarea unor panouri în locuri publice, cu conţinut educativ şi informativ privind unii parametri de poluare ai elementelor de mediu, acţiune în responsabilitatea Inspectoratelor de Protecţie a Mediului, cu sprijinul Direcţiilor Apelor. Panourile educative vor fi amplasate cu precădere în incinta parcurilor, ştrandurilor, stadioanelor, şcolilor, etc. Informaţiile privind calitatea unor factori de mediu vor fi afişate pe panouri electronice montate central, în oraşele de reşedinţă ale Inspectoratelor de Protecţia Mediului, conectate la baza de date a acestora. Aceste panouri pot afişa, în funcţie de factorii de mediu monitorizaţi la nivelul judeţului respectiv, următorii indicatori: NH3, SO2, NO2, pulberi în suspensie şi alţi poluanţi specifici. Această acţiune poate fi desfăşurată cu cooperarea autorităţilor locale.
Dotarea unor mijloace de transport în comun cu mijloace de informare şi educative în domeniul protecţiei mediului şi organizarea de campanii destinate acestui scop la nivelul fiecărei localităţi din ţară.
Mediatizarea modului cum îşi duc la îndeplinire sarcinile pe care le au serviciile descentralizate ale administraţiei publice locale.
Realizarea de spoturi publicitate care să fie difuzate la ore de maximă audienţă.
Estimarea impactului negativ al poluării asupra proprietăţilor (scăderea valorii unor terenuri, scăderea încasărilor din turism etc) şi publicarea rezultatelor obţinute – conştientizarea proprietarilor.

Întărirea parteneriatului public-privat

Asociaţia Română pentru Ambalaje şi Mediu a propus o colaborare pentru rezolvarea problemei deşeurilor din ambalaje;
Experimentarea unui nou mod de colectare şi tratare a deşeurilor spitaliceşti, care prin sterilizare eficientă devin deşeuri menajere, la 5 spitale 4 în Bucureşti şi unul în provincie.

Implicarea adminstraţiei locale

Instruirea autoritatilor locale (la nivel de Primar şi Viceprimar) privind necesitatea şi avantajele oferite de ecologizarea şi ameliorarea esteticii în localitaţile pe care le administrează, precum şi în direcţia obţinerii de fonduri pentru aceste activităţi.
Întărirea rolului Consiliilor locale şi instruirea lor în direcţia adoptării unor decizii privind instituirea de taxe cu destinatie ecologică precum şi scutirea de aceste taxe pentru persoanele care se preocupă de aspectul corespunzator al locuinţelor, al curţilor şi al terenurilor înconjuratoare.
Conştientizarea personalului de specialitate din compartimentele de mediu din cadrul administraţiei publice locale despre sarcinile ce-i revin în implementarea legislaţiei de mediu în vigoare .

Implicarea societăţii civile

Acţiunile vor consta din:
abordarea diferitelor eşaloane ale societăţii civile: structuri patronale, sindicale, învăţământ, cercetare şi ONG-uri cu preocupări concrete în domeniu;
prezentarea elementelor de program în vederea consultării şi eventualelor completări ulterioare;
colectarea şi realizarea inventarului de acţiuni efective.
Powered by
cel mai tare site cu referate